ROMANIA
- 11 august -


Observarea eclipsei

FOTOGRAFIEREA ECLIPSEI

Fotografiile Solare in general si cele ale eclipselor solare in particular pot fi usor realizate daca sunt respectate cateva reguli pentru protectia ochiului. Aceste fotografii pot fi facute cu orice fel de aparat ce floseste comenzi manuale. Cu cat distanta focala a obiectivului aparatului de fotografiat este mai mare, cu atat imaginea Soarelui va fi mai mare, variind de la 0,5 mm pentru un aparat cu distanta focala de 50 mm, la aproximativ 23 mm pentru un aparat avand o distanta focala de 2500 mm.

Pentru fotografiere sunt de asemenea necesare filtre care pot fi realizate din foi de poliester aluminate, sau pot fi filtre solare clasice, precum cele folosite la observarea prin instrumente optice, filtre ce vor fi asezate inainte de obiectivul aparatului.

Este de asemenea recomandata folosirea unui film fotografic de mica viteza (ISO 50-100). Pentru a calibra aparatul si a stabili timpul de expunere ce va fi folosit pentru fotografierea eclipsei trebuie facute cateva teste inainte de eclipsa prin fotografierea Soarelui folosind, pe rand, toti timpii de expunere. In functie de rezultatul obtinut dupa developare se va decide aspura timpului de expunere optim ce va fi folosit pentru fotografierea eclipsei.

In faza de totalitate a eclipsei filtrul trebuie scos de pe obiectivul aparatului. Fotografiile coroanei solare, ale protuberantelor si a cromoseferei pot fi deosebit de spectaculoase iar realizarea lor nu necesita folosirea filtrelor si nici tehnici de fotografiere deosebite. Pentru fotografiere se vor folosi timpi de expunere mici, deoarece cromosfera este foarte stralucitoare. De asemenea este nevoie de o distanta focala mare pentru a observa cat mai multe detalii. Cu cat distanta focala este mai mare, cu atat imaginea obtinuta va fi mai buna si mai plina de amanunte.

Ideala pentru fotografierea eclipsei este folosirea unei monturi ecuatoriale electrice, care are avantajul de a urmari Soarele pe tot parcursul eclipsei fara interventie umana.




Copyright © 1999 PC-NET. All rights reserved.
www.pcnet.ro